O rataceala placuta

Si uite ca s-a facut ziua… Mai exact 16 Martie 2007. Inca o zi de primavara timpurie cu cer senin si cu frig de-ti ingheatza degetele in manusile de bike dimineatza. Pe la 7:30 AM ne-am intalnit doi bosketi (Ely si Tudor, adica eu) pe strada Campului sa mergem la o pedala pana in Turda, via Buru, pe offroad.
In Turda trebuia sa recuperez eu dacia mea inchiriata la un prieten, ca doar ce mama naiba.. de pe prieteni se fac cei mai frumosi bani. Am urcat pe D.D. Rosca pana in Faget de unde am prins marcajul banda rosie si nu l-am mai lasat pana aproape de Cheile Turzii. In dreptul carierei de piatra de langa chei am trecut cu grija autostrada asigurandu-ne din ambele parti, dupa care am coborat pe sosea in Petrestii-de-Jos, mai exact in spatele Cheilor Turzii, dupa care am tinut Sud inspre Buru pe un drum de piatra. Ni s-au dat doua sanse sa alegem varianta buna inspre Buru… Evident am ales gresit de fiecare data. Pana la urma am ajuns intr-o sa la o manastire in constructie, chiar pe coama dealului Cheilor Turzii, destul de aproape de Piatra Secuiului. La manastire am intrebat un om daca se poate cobora pana in Turda prin padurea care tocmai incepea. Tipu ne-a zis ca se poate dar e greu de explicat pe unde ca sunt multe intersectii. Mare lucru era sa spuna ca Stanga-Dreapta-Dreapta-Stanga-Dreapta-Fatza-Stanga nu e varianta buna. Din nou ni s-au oferit o gramada de drumuletze pentru a alege calea buna si tot degeaba. Instinctul nostru de orientare a functionat de minune: tat in jos!!! Pana la urma am ales un drum care ne-a lasat pe o panta abrupta, plina de spini, cu o vaga urma de iarba culcata. Am incercat sa tinem bicicletele in frau, mergand pe langa ele din spini in tzepi. Pana la urma am ajuns jos dupa un finish in stil “drop’n roll”. Am urmat cursul raului Hasdate, proaspat iesit din chei.(poetic) Ce nu stiam noi era ca valea raului face cateva meandre (serpentine de apa) printre dealurile stancoase, ffffoarte greu accesibile cu bicicleta. Am inceput sa traversam raul pe bicicleta, punand pariu care se uda primul la picioare. Pana la urma Ely a castigat pariul.(“Tz-am zis io ca mandoi ne udam”) Dupa ce ne-am clatit sosetele in apa rece de munte fara sa ne descaltzam, moment marcat cu un “Ahhh!!” spus in soapta, am intrat intr-un defileu pe care eu continui sa-l numesc salbatic, chiar daca Ely a vazut doua trei urme de bocanc marimea 43 jumate. A urmat o serie de sarituri(pe jos) peste apa, in unele zone cu real pericol de inec, pasarea bicicletelor de la unu la altul ca lebenitzele. La un moment dat ne-a batut gandul sa o luam la inot dar cum Ely nu stia sa inoate si eu nu aveam la mine camera de rezerva, n-am avut cum sa-i fac colac din trusa mea de petece. Pana la urma ne-am catarat pe dealuri si am reusit sa-i dam de capat defileului care se termina brusc cu un mic stavilar. De-aici am mers lejer pe drum pana in Turda unde mi-am regasit Daciutza ruginita asteptand sa ne tarasca pana acasa…

CONCLUZII:
- Daca la prima intersectie ai gresit drumul, la a doua corecteaza-te!!
- Asculta de localnici, chiar daca nu-s din zona aia.
- “Tat in jos” nu e neaparat cel mai bun drum
- Merita sa te uzi la picioare pentru o Dacie coapta

P.S.
Ne cerem scuze pt calitatea pozelor, aveam la noi doar telefoanele mobile fiindca ne propusesem o zi normala de antrenament...

Text: Tudor Radu, adaptare Elisei Miron, foto: si unu si altu :P